«

»

Mar 04

Datini si traditii de 8 Martie

8-martie

Ziua de 8 martie este sărbătorită ca Ziua Internațională a Femeii. Așa cum sugerează numele, persoanele de sex feminin sunt celebrate și răsfățate cu flori și cadouri.

Ziua Femeii a fost sărbătorită pentru prima oară acum 104 ani, în 1911. În anii ’70, 8 martie a fost declarată sărbătoare oficială și zi liberă în Uniunea Sovietică. Tot în această perioadă, evenimentul a devenit recunoscut la nivel mondial.

Inițial, Ziua Femeii era o sărbătoare cu conotații socio-politice. Se organizau diverse manifestații pentru promovarea egalității de drepturi între cele două sexe. Totuși, odată cu trecerea timpului, sărbătoarea și-a pierdut această semnificație și a devenit un eveniment romantic de celebrare a iubitelor.

În multe țări, 8 martie este considerată prima zi a primăverii. Alte popoare susțin că, de fapt, pe 1 martie începe natura să renască după iarnă. Pe de altă parte, românii sunt de părere că 24 februarie (Dragobetele) marchează începutul primăverii.
Fiind asociată cu primăvara, ziua de 8 Martie este legată simbolic de flori. Mai exact, ,,mascota” internațională a sărbătorii este laleaua. Această floare reprezintă primăvara și gingășia, deci trebuie oferită femeilor de ziua lor.

Florile nu sunt singurul lucru pe care bărbații îl dăruiesc femeilor de 8 Martie. De la produse cosmetice până la bijuterii, orice dar e binevenit câtă vreme femeia este în centrul atenției.
Dacă încă mai porți mărțișorul primit de 1 martie, continuă s-o faci! Se spune că fetele care poartă mărțișorul în perioada 1-9 martie vor avea noroc tot anul.

Până în anul 2009, România se număra printre puținele țări care sărbătoreau Ziua Mamei odată cu Ziua Femeii. Copiii meștereau felicitări hand made pe care le ofereau împreună cu o floare, de 8 Martie. În 2010 s-a stabilit ca Ziua Mamei să fie sărbătorită oficial în prima duminică a lunii mai, iar cea a tatălui – în a doua duminică.

Fiind o sărbătoare relativ recentă, nu există în folclorul românesc tradiții și obiceiuri legate de celebrarea femeii pe 8 Martie. În schimb, urmașele Evei au parte de MAI MULTE sărbători dedicate lor de-a lungul anului.

Spre exemplu, pe 7 ianuarie este Cumetria femeilor. Cu ocazia acestei zile, femeile se adună în gașcă și petrec în lipsa bărbaților.

Pe 15 iulie se sărbătorește Ciurica, ziua în care femeia are voie să își bată bărbatul. Se spune că cei care trec prin această experiență vor primi bătaie tot anul. De aceea, bărbații obișnuiau ca în această zi să plece de acasă, pentru a scăpa de furia nevestelor.

Procoava este sărbătorită la data de 1 octombrie. În această zi, Sfântul Procoavă le îndeplinește rugăciunile fetelor care își doresc un păr mai frumos. Astfel, își pot întâlni ursitul mai repede și mai ușor.

Sfânta Vineri a fost considerată întotdeauna o divinitate importantă a femeilor. Se spune că cele căsătorite sunt protejate de către această zeiță. Din respect pentru divinitate, femeile nu au voie să toarcă, să spele rufe sau să facă pâine în nicio vineri din an și nici pe 14 octombrie (de Sfânta Parascheva).